Institutul de Geologie şi Seismologie

Conferinţă de Presă

Joi, 17 martie 2011, ora 10:00, la Academia de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 1, Sala Mică, et. 2) va avea loc Conferinţa de presă cu participarea specialiştilor din domeniul seismologiei, geologiei, geografiei şi fizicii nucleare, în cadrul căreia vor fi prezentate informaţii privind situaţia din Japonia, consecinţele dezastrului suportat de Japonia şi cazul Republicii Moldova.

Conferinţa de presă va fi susţinută de specialişti, precum:
dr.hab. Vasile Alcaz, directorul Institutului de Geologie şi Seismologie (IGS);
dr. Nicolae Boboc, şef Laborator Landşaftologie, (IGS);
dr.Ghenadie Sîrodoev, şef Laborator Geometrologie Dinamică, (IGS);
dr.Constantin Gudima, cercet. şt. coordonator, Institutul de Fizică Aplicată.

Subiectele la care se vor referi specialiştii vizează:
- Securitatea nucleară şi modul de funcţionare a Centralei Fukushima;
- Specificul Cercului de Foc al Pacificului şi zonei Vrancea;
- Aspecte distincte vizavi de catastrofa de la Cernobîl;
- Pregătirea R. Moldova pentru a face faţă unor situaţii similare. Sistemul de monitoring;
- Centralele nucleare din jurul R. Moldova.

De asemenea, în cadrul evenimentului va fi anunţată decizia privind iniţiativa Administraţiei AŞM, Consiliului Sindical al AŞM, de a dona salariul pentru o zi de muncă pentru ajutorarea sinistraţilor din Japonia, în semn de solidaritate cu poporul nipon.
 

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM